Aperitive

Feta pane în stil saganaki

O rețetă foarte simplă și delicioasă: feta pane (feta saganaki) într-o crustă crocantă cu susan. Merge nemaipomenit cu cimbru și miere. 😋

Mergi direct la rețetă

Feta-pane-saganaki-porție

Salut dragilor! Cum nu v-am încântat de mult cu o rețetă, m-am decis să vă răsfăț astăzi cu un deliciu mediteraneean, de această dată din Grecia. Cu toții suntem cu gândul la vacanță, așa că această feta pane sanagaki va face așteptarea mai ușoară!

Pentru a obține o crustă super crocantă și mai groasă decât cea de șnițele, am folosit o panadă puțin mai neobișnuită: în loc de pesmet am folosit susan (susan alb prin care am presărat și puțin susan negru pentru decor). Am pus și puțin cimbru în ou pentru a da o notă delicată brânzei, dar dacă nu vă place cimbrul puteți să îl omiteți.

Pentru curajoși, puteți servi feta pane saganaki cu puțină miere deasupra – în felul ăsta va fi altceva decât “cașcaval pane, dar cu feta” 😂, dar și cei mai conservatori dintre voi se vor putea bucura de rețetă dacă rămâneți 100% în teritoriul sărat.

“Merge și cu telemea?” parcă vă aud întrebându-mă. Să vă spun drept, cu telemea nu am încercat, dar probabil dacă alegeți una mai puțin grasă va ieși la fel de bine. Feta nu este așa de grasă, ceea ce o face să nu se topească prea tare atunci când este prăjită în baie de ulei. Toate instinctele pe care le-ați dezvoltat de la cașcaval pane în ceea ce privește tipul brânzei sunt utile și în acest caz.

Am pus rețeta în categoria “aperitive” pentru că abia aștept s-o pun pe masă când voi avea musafiri sau s-o servesc ca snack când ne uităm la un film, dar merge foarte bine și ca masă principală alături de o salată proaspătă și puțină garnitură de cous cous.

Dacă rețeta v-a făcut cu ochiul și o încercați, sunt foarte curioasă cum v-a ieșit! Publicăm toate fotografiile de la voi în Stories pe pagina noastră de Facebook și Instagram, așa că nu ezitați să ni le trimiteți!

Aperitiv · Bucătăria grecească

Feta pane saganaki

Rețetă de Familia Atlasul Deliciilor

Nota cititorilor:5 din 5 (1 vot)

O rețetă foarte simplă și delicioasă: feta pane (feta saganaki) într-o crustă crocantă cu susan. Merge nemaipomenit cu cimbru și miere. ?

Feta pane saganaki
Timp de preparare
Timp de gătire
Timp total
Porții
4

Ustensilele și ingredientele marcate duc către magazine partenere; dacă cumperi de acolo, primim un mic comision, fără cost suplimentar pentru tine. Ce este un link afiliat?

Ingrediente

Mod de preparare

La ingrediente
  1. Pasul 1

    Ingredientele

    Feta pane saganaki — pasul 1

Metodă

  1. Pasul 1

    Se taie dreptunghiurile de brânză feta în diagonală, pentru a obține două triunghiuri.

  2. Pasul 2

    Se trece brânza feta prin făină după ce a fost în prealabil bine scursă...

    Feta pane saganaki — pasul 2
  3. Pasul 3

    ... apoi se trece prin oul bătut cu cimbru ...

    Feta pane saganaki — pasul 3
  4. Pasul 4

    ... și în cele din urmă prin susan.

    Feta pane saganaki — pasul 4
  5. Pasul 5

    Se prăjește în baie ulei foarte bine încinsă.

    Feta pane saganaki — pasul 5
  6. Pasul 6

    Se scoate și se scurge uleiul pe o hârtie absorbantă

    Feta pane saganaki — pasul 6
  7. Pasul 7

    Așa arată când este gata. Opțional, se poate stropi cu puțină miere pentru un gust inedit!

    Feta pane saganaki — pasul 7

Valori nutriționale

Valori nutriționale
Calorii640 kcal

Valorile sunt estimative și se calculează automat pentru o porție.

Rețetă video

Cuvinte cheie: branza feta, branza feta saganaki, saganaki

Dacă ți-a plăcut rețeta de feta pane saganaki, s-ar putea să îți placă și celelalte rețete de aperitive de pe blog. Le găsești pe toate aici. Ca să știi la ce să te aștepți, am făcut deja o selecție pentru tine:

Rețete similare

Cine scrie

Mama AD

Gospodina familiei, adeptă a prăjiturilor elaborate și a torturilor, care îți poate spune și de pe Skype că aluatul mai are nevoie de făină.

Scrie alături de Domnisoara AD și Tata AD.

Despre noi — cine scrie pe blogul de rețete