Daca esti in cautarea unei retete rapide, care se face aproape singura in cuptor … halloumi cu legume la tava e numai buna pentru tine!
Se foloseste branza halloumi, o prezenta ceva mai recenta in peisajul culinar romanesc, ea devenind cunoscuta mai ales datorita importurilor de dupa 1990. Desi e cunoscuta de putin timp la noi, branza asta are o istorie milenara, primele aparitii in documente scrise datand din perioada bizantina (anii 400 -1100 d.Hr). A aparut cel mai probabil in Cipru, dar exista variante denumite oarecum asemanator la turci – hellim, la arabi – hallum si chiar si la italieni – calumi. Ca orice inventie culinara de succes … aparitia ei este disputata inca.
Aparitia ei se datoreaza unei nevoi practice: era nevoie de o branza tare, care sa reziste temperaturilor ridicate din zona si care sa fie produsa din laptele animalelor pe care autohtonii le cresteau: capre si oi. Faptul ca branza se tine in apa sarata, ca si binecunoscuta telemea autohtona, nu ilustreaza nimic altceva decat intentia producatorilor de a o pastra un timp mai indelungat. Diferenta esentiala fata de telemea consta in duritate, in cantitatea de grasimi si in faptul ca halloumi poate rezista la temperaturi de topire mari, putand fi servita la gratar, de exemplu. (E posibil sa o fi gustat deja gratie prietenilor vegetarieni care au vrut sa va “culturalizeze” la ultima iesire la iarba verde.)
Desi a aparut in emisfera nordica, aceasta branza este foarte populara in … Australia. E drept si ca australienii sunt crescatori de oi si capre redutabili, ceea ce explica in buna masura succesul produsului.
Temperatura mare de topire este motivul pentru care retetele care o includ utilizeaza de obicei cuptorul (halloumi cu legume la tava nu face exceptie!). Ea poate fi mancata si ca atare, dar nu e la fel de buna ca atunci cand e preparata. Va sugerez sa gustati o bucatica in timp ce pregatiti reteta si va veti da seama imediat de ce.
Reteta asta merge foarte bine vara, atunci cand gasiti legume ieftine si frumoase din belsug. O puteti servi ca fel principal (eu asa am facut!), chiar atunci cand o scoateti din cuptor, pentru ca branza halloumi este satioasa, gustoasa si foarte buna atunci cand este fripta. Va promit ca membrii familiei o vor aprecia atat de mult incat vor mai cere o portie!
Daca o incercati, trimiteti-ne fotografiile voastre pe contul nostru de Facebook sau Instagram – albumul cu retetele incercate de voi abia asteapta sa le primeasca! Si-acum… hai sa ne apucam de treaba:
Halloumi cu legume la tava
Ustensile necesare
Ingrediente
- 1 lingura ulei de masline
- 1 ceapa taiata marunt
- 2 catei de usturoi taiati marunt
- 2 dovlecei taiati in cubulete nu prea mari (zucchini)
- 6 rosii taiate (o conserva de rosii, impreuna cu sucul)
- 1 lingura pasta de tomate
- 1 lingura turmeric (curcuma)
- 1 lingura chimion
- 1 lingurita boia afumata
- 1 lingurita fulgi de chili (dupa gust si numai daca va place!)
- 200 grame branza halloumi
- sare si piper (dupa gust)
Instructiuni
- Se preincalzeste cuptorul la 180 de grade.
- Incingeti uleiul, adaugati ceapa si ulterior usturoiul si trageti-le pana cand ceapa devine translucida.
- Adaugati apoi dovlecelul, impreuna cu sarea, piperul si toate celelalte mirodenii. Amestecati-le bine, apoi acoperiti tigaia cu un capac si lasati-le la aburit pana cand dovlecelul s-a fragezit putin.
- Adaugati apoi si pasta de tomate, impreuna cu conserva de rosii.
- Se trag impreuna cateva minute.
- Se ia o tava si se unge cu putin ulei. Se rup 2-3 felii de halloumi in bucatele mici si se acopera suprafata tavii cu ele, dupa care se adauga amestecul din tigaie.
- Deasupra adaugati branza halloumi, in felii.
- Puneti tava in cuptor la 180 de grade timp de 30 de minute.
- (Optional) Cand este gata puteti adauga deasupra cateva frunze proaspete de busuioc.
Reteta video
Informatii nutritionale
Daca ti-a placut reteta, s-ar putea sa te intereseze si alte mancaruri la cuptor. Le gasesti pe toate aici. Iata o mica selectie, poate iti face deja cu ochiul vreuna: