Fiecare dintre noi avem momente in care ne saturam de “atata carne” si simtim nevoia unui respiro. Cartofi cu ciuperci la cuptor este exact tipul de mancare special creata pentru a va scoate dintr-o astfel de incurcatura. Este gustoasa datorita combinatiei dintre branza, ou si ciuperci, ca sa nu mai amintim de savoarea indusa de gatitul lent, la cuptor.
Noi am adaugat un ingredient autohton, usor de procurat, insa cu mare varietate de gusturi posibile: cascavalul. Puteti alege orice tip de cascaval va place, de la cel de oaie pana la cel de vaca, afumat. E posibil sa adaugati mozzarella de tip uscat, insa atunci va fi eventual necesara adaugarea de sare. Oricum, gustati ca sa vedeti daca e necesar. Evident, acest indemn este general, nimeni nu obtine preparatul perfect, daca nu-l gusta in prealabil.
Exista la cartofi cu ciuperci la cuptor si un ingredient “exotic”, uleiul de trufe. In mod sigur nu toti tin asa ceva in casa, din cauza pretului, de cele mai multe ori exagerat. Exista insa cazuri in care se poate gasi un ulei obisnuit de masline, cu aroma de trufe. Il puteti folosi daca doriti, insa nu va intrebati cat de naturala este aroma. Ca gust insa, merge! Trebuie sa remarcam si faptul ca nu toate aromele, folosite in cantitati mici, sunt nocive. Exista unele care au fost demonizate intens si care se gasesc in natura. Exemplul tipic este monosodiul glutamat, (fiorosul MGM!) care exista in componenta parmezanului in mod natural. E de fapt o sare ceva mai deosebita doar din punct de vedere al formulei chimice, nu si a gustului. Daca o folositi cu masura, nu patiti nimic!
Reteta nu e greu de pregatit, insa gatitul lent, la cuptor, cere putina rabdare si, din cand in cand, supraveghere. Rezultatul insa, merita efortul Dvs. Daca totusi nu v-am convins cu optiunea asta, puteti incerca ceva fara carne, insa tot cu cartofi, de aceasta data picanti: Chiftele din cartofi cu sos picant (reteta indiana)
Cartofi cu ciuperci la cuptor
Ustensile necesare
Ingrediente
- 750 g cartofi
- 400 g ciuperci (doua feluri de ciuperci ar da un gust mai bun)
- 150 g branza de vaci
- 100 g cascaval (ras)
- 2 cepe
- 3 catei de usturoi
- 3 oua
- 30 g arpagic
- 30 g parmezan
- 2 linguri ulei de masline
- ½ lingurita ulei de trufe (optional)
- sare (dupa gust)
Instructiuni
- Incalziti in prealabil cuptorul la 200°C
- Ingredientele
- Curatati si taiati ceapa si cartofii, adaugati ulei si sare si dati la cuptorul incins pentru 50 de minute sau pana se rumenesc.
- Taiati ciupercile si ungeti-le cu o lingura de ulei de masline, adaugati-le in tava si dati la cuptor pentru inca 20 de minute.
- Intre timp bateti ouale…
- …adaugati cascavalul ras…
- … uleiul…
- …amestecati cu arpagicul…
- … in final adaugati branza de vaci.
- Cand amestecul din tava a capatat o culoare aurie adaugati ouale si branza
- … si la sfarsit parmezanul.
- Mai lasati 10 minute la cuptor. E gata!