Risotto cu cârnați și vin roșu
Risotto cu cârnați și vin roșu îmbină perfect gustul inedit rezultat din ceea ce aveți prin frigider în materie de ingrediente cu... vinul!

Risotto cu cârnați și vin roșu este exact tipul de rețetă care, prin natura ingredientelor și ușurința execuției, devine candidatul perfect pentru un prânz rezolvat rapid și cu un succes garantat. Gustul deosebit este dat de combinația dintre cârnații aleși și vinul roșu. Este foarte adevărat că puteți folosi cam ce aveți prin frigider în materie de cele două ingrediente. Pentru succesul scontat în fața familiei/invitaților, trebuie să aveți în vedere fie ceva de calitate, fie sortimentul care vă place în mod deosebit. În cazul prezentării noastre am folosit bratwurst. Dacă însă vă plac variantele mai afumate, aveți toată libertatea să le utilizați. Cabanosul sau cârnații de porc afumați pot fi oricând candidați perfecți. Dacă ar trebui să sugerăm un vin, vă propunem un pinot noir datorită conținutului de resveratrol și tanin.
Nu uitați să adăugați feniculul, un ingredient un prea utilizat în bucătăria românească, însă întotdeauna puteți introduce ceva nou, întocmai ca la sugari, și celor mai conservatori în materie de gust din familie, sub forma acestei rețete, aparent nevinovate, de risotto cu cârnați și vin roșu.
De asemenea ar fi de dorit să folosiți exclusiv vin roșu, taninul pe care îl conține acesta contribuind decisiv la gustul ieșit din comun. Cum risotto e un fel de mâncare suficient de comun, dacă doriți, puteți încerca și Risotto cu somon și mazăre sau Risotto de vită cu șofran. O altă opțiune ar putea fi Risotto cu ciuperci – un deliciu italienesc, toate aflate la doar un click distanță.
Fel principal · Bucătăria germană
Risotto cu cârnați și vin roșu
Rețetă de Familia Atlasul Deliciilor
Nota cititorilor:5 din 5 (1 vot)
O rețetă care este îngăduitoare cu tipul ingredientelor folosite

- Timp de preparare
- Timp de gătire
- Timp total
- Porții
- 4 porții
Ustensile
Ustensilele și ingredientele marcate duc către magazine partenere; dacă cumperi de acolo, primim un mic comision, fără cost suplimentar pentru tine. Ce este un link afiliat?
Ingrediente
Mod de preparare
La ingrediente- Pasul 1
Ingredientele

- Pasul 2
Tăiați în bucățele mici cârnații și feniculul

- Pasul 3
În tigaie topiți ½ din unt în ulei de măsline...

- Pasul 4
Adăugați usturoiul tăiat mărunt...

- Pasul 5
... și ceapa tăiată mărunt.

- Pasul 6
Apoi feniculul...

- Pasul 7
...și cârnații...

- Pasul 8
...apoi orezul. Trageți câteva momente.

- Pasul 9
Adăugați treptat vinul.

- Pasul 10
Și, în final, puțin câte puțin, supa de pui până când orezul se fierbe.

- Pasul 11
Când orezul e fiert puneți cealaltă jumătate de unt și cimbrul.

- Pasul 12
În final adăugați parmezanul.

- Pasul 13
Zdrobiți nucile caju și adăugați-le peste produsul finit.

- Pasul 14
E gata!

Valori nutriționale
| Porție | 1 |
|---|---|
| Calorii | 410 kcal |
Valorile sunt estimative și se calculează automat pentru o porție.
Rețetă video
Cuvinte cheie: risotto, risotto cu carnati, risotto cu carnati si vin rosu







