După festinul de sărbători mi-am pus în gând să îi pregătesc Domnisoarei AD ceva care să o facă să nu mai fie tristă datorită nenumăratelor calorii înghițite, așa că m-am apucat să fac risotto cu ciuperci. Această rețetă tipic italienească este perfectă pentru un prânz ușor, dar care îți merge la suflet! Există multe variațiuni ale acestui fel principal, dar noi am ales să facem risotto cu ciuperci din cauză că supermarketul local tocmai adusese niște ciuperci care arătau extraordinar și ar fi fost păcat să nu le folosim.

Pentru a asigura succesul rețetei, este extrem de important să folosim orezul potrivit. În general, pe pachetul de orez este specificat “orez pentru risotto”, dar dacă nu se menționează acest lucru puteți să vă orientați după soiul de orez – acesta trebuie să fie cu bobul scurt – de exemplu de tip arborio sau canaroli. Un risotto perfect pregătit are boabele de orez rămase puțin al dente (n.r.: la dinte), ceea ce înseamnă că mijlocul fiecărei boabe a rămas puțin dură înăuntru, fără însă a fi nefiartă. Un orez necorespunzător va absorbi tot lichidul și rezultatul final va fi o pastă sinistră din care nu se va mai distinge nimic. Orice asemănare între risotto-ul cu ciuperci și supa cremă de ciuperci este total nedorită!

Dacă aveți orezul potrivit, 80% din rezultat este asigurat – pașii rețetei sunt foarte simpli și e foarte greu de ratat. (Rețeta asta e atât de accesibilă încât sunt convinsă că și Domnisoara AD ar putea să o implementeze cu succes …. dar vă rog să nu îi spuneți că am zis asta! ?) Cu toate acestea, dacă sunteți mai aventuroși, puteți folosi și orez sălbatic (așa cum am făcut noi în experimentul nostru), deoarece și acesta rămâne al dente în timpul preparării. Deși orezul este cea mai delicată parte a acestei rețete, am vrut să demonstrăm că înțelegând raționamentul din spatele alegerii ingredientului, putem face o substituție de succes. Până la urmă, a găti presupune și puțină artă și imaginație.

Puteți folosi orice tip de ciuperci , dar vă sfătuim să nu le tăiați prea mărunt sau prea subțire, deoarece ele vor fi ingredientul pus în valoare de către acest fel de mâncare. Îmi place foarte mult această rețetă pentru că numărul mic de ingrediente ne permite să apreciem aroma fiecăruia în produsul final. Această atitudine tipic italienească, de a insista pe simplitate, este o gură de aer proaspăt binevenită în balcani, unde suntem obișnuiți să acoperim notele individuale fie cu prea multe condimente (de exemplu, folosind usturoi sau mărar din belșug), fie amestecând prea multe ingrediente diferite în același fel de mâncare. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu usturoiul în mâncare, apreciez toate tipurile de condimente și nu mă dau în lături de la o sarmă ca la mama acasă, dar uneori vreau să mă concentrez pe un gust simplu și rafinat.

Puteți servi risotto-ul cu ciuperci fie ca antreu (așa cum se face în Italia, caz în care porțiile trebuie să fie mai mici), fie ca fel principal (așa cum am făcut-o noi deoarece o persoană pe care nu o vom numi număra asiduu caloriile…), fie ca garnitură la friptură sau alt preparat din carne.

V-am convins să îl încercați? V-ar plăcea să vă mai arăt și alte rețete de risotto? Spuneți-mi mai jos, în comentarii!