Da, cheesecake la cuptor e o variatiune pe aceeasi tema, cunoscuta sub denumirea romaneasca: pasca! De aceasta data reteta este putin mai laborioasa si are nevoie de mai multe preparative ca sa iasa perfect.
Va veti intreba ce inseamna in acest caz “perfect”. Ei bine, o sa definim in acest caz perfectiunea prin opusul notiunii: aparitia crapaturilor deasupra preparatului! Asta aduce dezamagirea pe fata celui care incearca reteta si poate ca doar gustul reuseste, intr-o anumita masura, in final, sa consoleze.
Sa nu facem insa o provocare inutila dintr-o reteta care pune la incercare doar rabdarea si conformismul in respectarea catorva reguli simple. Iata-le:
1) E absolut necesar ca sa coaceti prajitura (pasca) la 150 grade Celsius, pe un recipient care sa contina apa, care evaporandu-se impiedica crearea crapaturilor prin uscarea excesiva a suprafetei.
2) Branza si ouale trebuie sa se afle la aceeasi temperatura, cea a camerei, atunci cand sunt amestecate.
3) Nu folositi mixerul la viteze mari (cea minima e suficienta!) deoarece in acest fel introduceti aer in compozitia de branza si… vor aparea crapaturi!
4) Cand puneti branza (incet!) in tava, bateti putin cand ati terminat, astfel incat sa nu ramana bule de aer (stiti deja de ce!).
5) NU scoateti pasca din cuptor dupa 1 ora si 40 de minute la 150 grade Celsius. Inchideti alimentarea cu energie a cuptorului si tineti preparatul, cu usa de la cuptor deschisa, inca o ora, ca sa se raceasca.
6) Dupa ce s-a racit, puneti prajitura in frigider pentru cateva ore sau, mai bine, peste noapte.
Daca regulile de mai sus vi se par excesive si greu de urmat, puteti incerca ceva mai rapid si mai usor: Cea mai fina pasca cu crema de branza si smantana sau Prajitura cu branza (fara coacere)
Cheesecake la cuptor
Ustensile necesare
- 1 tava rotunda pentru copt cu peretii detasabili
Ingrediente
Blatul
- 280 g biscuiti de ovaz
- 70 g zahar tos
- 110 g unt (topit)
- ½ lingurita scortisoara
- ⅛ lingurita sare
Crema de branza
- 4 cutii branza Philadelphia (aproximativ 900 g)
- 250 g smantana groasa
- 300 g zahar tos
- 3 linguri amidon (de porumb)
- 4 buc oua (mari)
- 1 buc galbenus de ou
- 2 linguri suc de lamaie
- 2 lingurite extract de vanilie
Instructiuni
Blatul
- Sfarmati biscuitii cu mixerul
- Topiti untul…
- Amestecati biscuitii cu untul si zaharul…
- Turnati compozitia in tava si nivelati cu un pahar
- Compozitia trebuie sa fie compacta
- Bateti 4 oua cu un galbenus, zeama de lamaie si cu vanilia
- Mixati (la viteza redusa si la temperatura camerei!) branza, zaharul si amidonul.
- Turnati treptat (si incet!) ouale batute…
- Adaugati incet smantana avand grija sa nu amestecati prea tare.
- Puneti crema in tava
- Tava se pune la cuptor intr-un recipient cu apa, la aceeasi temperatura, 150℃ timp de 1 ora si 40 minute; puneti pe laturi un prosop ca sa obtineti un efect uniform!
- Ornati cu ceea ce aveti la indemana!















