Roast beef, victoria lui Churchill

Un om, o țigară, un pahar de coniac… și o farfurie cu rost

Sir Winston Churchill. Puțini oameni au întruchipat atât de puternic o epocă și o națiune. Prim-ministrul Marii Britanii în anii celor mai întunecați ai secolului XX, omul care a spus „We shall never surrender” cu o voce încărcată de tărie și ironie britanică, Churchill a fost nu doar strateg, orator și vizionar, ci și un bon viveur în adevăratul sens al cuvântului. Îi plăceau trabucurile cubaneze, coniacurile franțuzești și, mai presus de toate, mesele consistente.

A fost crescut într-o lume în care mesele însemnau mai mult decât hrănire: erau afirmări de statut, de gust și de caracter. Iar Churchill avea din plin toate trei. Era cunoscut pentru apetitul său robust și pentru faptul că nu se sfia să combine diplomația cu gastronomia. Se spune că în timpul războiului, în momentele rare de tihnă, prefera un roast beef englezesc bine făcut, servit cu sos gravy și nelipsitul Yorkshire pudding.

Există chiar o anecdotă savuroasă: întrebat de un reporter ce l-a ținut puternic în fața greutăților războiului, Churchill ar fi răspuns – cu acel umor britanic imbatabil – „Hot meals and cold courage.” Cineva a adăugat apoi, pe șoptite: and a good roast beef on Sunday.

Dragoste în stil britanic: roast beef cu Yorkshire pudding

Pentru un englez adevărat, roast beef-ul nu este doar mâncare – este o instituție. Este simbolul duminicilor liniștite, al familiei adunate în jurul mesei, al mirosului de carne rumenă și al timpului care pare că se oprește. Churchill, cu toată grandoarea și tensiunea vieții politice, era un om al tradiției. Nu și-a renegat niciodată rădăcinile, iar gustul său pentru roast beef era o declarație patriotică.

Rețeta preferată a lui Churchill era una clasică, dar impecabil executată. Carnea – de regulă un antricot de vită fraged, bine împănat cu grăsime – era gătită lent, la cuptor, până când exteriorul căpăta o crustă brună, iar interiorul rămânea rozaliu și suculent. Alături venea Yorkshire pudding-ul, o invenție nord-engleză ce amintește mai degrabă de o clătită crescută miraculos, crocantă la margini și moale în mijloc, menită să prindă sosurile bogate ale fripturii.

Despre „idila” sa cu acest preparat s-a scris în numeroase memorii și jurnale. Ospătarii de la Downing Street 10 știau că, dacă duminica nu era roast beef, urmau priviri tăioase și remarci usturătoare. Churchill considera masa de duminică o formă de rezistență civilizată împotriva haosului lumii.

Gustul tradiției – ingredientele esențiale

Pentru roast beef:

1,5 kg antricot de vită (ideal maturat)
2 linguri ulei vegetal
sare grunjoasă și piper negru proaspăt măcinat
2 crenguțe de rozmarin
2 căței de usturoi zdrobiți
1 lingură muștar englezesc

Pentru Yorkshire pudding:

140 g făină
4 ouă
200 ml lapte
50 ml apă
1 praf de sare
grăsime de vită sau ulei vegetal pentru tavă

Cum se pregătește

Se preîncălzește cuptorul la 220°C.
Carnea se tamponează bine, se unge cu ulei și se masează cu sare, piper, usturoi și rozmarin.
Se așază într-o tavă grea și se coace 20 minute la 220°C, apoi se reduce temperatura la 180°C și se mai lasă 40–50 minute pentru un grad mediu de coacere.
Se lasă carnea la odihnit 15 minute înainte de a fi tăiată.
Pentru Yorkshire pudding: se bat ouăle, se adaugă făina, laptele, apa și sarea. Se lasă compoziția să se odihnească 30 minute.
Se toarnă în forme unse cu grăsime încinsă și se coc 25 minute la 200°C, până cresc spectaculos și se rumenesc.

Comentariu: cheia succesului stă în temperatura cuptorului și în răbdare. Carnea are nevoie de timp pentru a-și păstra suculența, iar Yorkshire pudding-ul nu se deschide niciodată în timpul coacerii – oricât de mare ar fi tentația!

O rețetă care a cucerit lumea

Roast beef-ul, născut în Anglia, a fost preluat și reinterpretat în zeci de culturi: în America, a devenit „prime rib roast” cu sosuri bogate; în Franța, „rosbif” servit cu legume glazurate; în Australia, adesea însoțit de sosuri cu vin roșu. Yorkshire pudding-ul a fost chiar transformat în desert, umplut cu cremă sau fructe. Totuși, nimeni nu-l savurează cu mai mult patriotism decât britanicii.

Churchill și farfuria victoriei

Pentru Churchill, roast beef-ul nu era doar un fel de mâncare, ci o metaforă a Angliei înseși: simplă, robustă, de neclintit. În mijlocul unui secol al schimbării, a păstrat gustul duminicilor din copilărie, când, în casa familiei sale din Blenheim Palace, carnea se rumenea lent în cuptor, iar aromele inundau holurile reci de piatră.

Poate că victoria Marii Britanii în fața adversităților nu s-a născut dintr-un discurs, ci din acea tărie liniștită a lucrurilor familiare: un trabuc, un pahar de brandy… și o felie de roast beef.