Nu-i un secret ca in familia Atlasul Deliciilor Junior ne temem putin de patiserie si de facut prajituri. In general, asta e pentru ca Mama AD ne-a rasfatat intotdeauna cu deserturi spectaculoase si extrem de delicioase, ceea ce ne-a facut mereu sa credem ca noi n-o sa fim in stare niciodata sa prajiturim cum trebuie. Am incercat sa facem diverse seminarii si cursuri practice cu ea, dar lucrurile au luat o turnura nefericita cand ne-a spus sa punem cate un ingredient “din ochi”, noi fiind IT-isti obisnuiti cu precizia.
Dupa indelungi suspine la pozele cu dulciuri reusite ale altora, ne-am propus sa gasim o carte de bucate din care sa invatam arta patiseriei si ne-am oprit asupra cartii What to Bake and How to Bake It de Jane Hornby pentru ca ni s-a parut ca se adreseaza incepatorilor, fara a alege insa retete atat de simple incat sunt banale. Cum nu suntem singurii care au avut problema asta, ne-am decis sa facem o recenzie pentru aceasta carte de bucate ca sa puteti decide in cunostinta de cauza daca Jane este profesoara de prajiturit de care aveti nevoie.
Printre retetele din carte se numara cateva deserturi clasice pe care fiecare home chef ar trebui sa le poata face:

Tarta cu lamaie – pe care noi am incercat-o si credem ca a iesit la nivel de cofetarie. A trebuit sa incepem cu asta pentru ca e prajitura care ne-a adus la aceasta carte.
E drept ca reteta originala nu avea bezea, dar am gasit indicatiile pentru bezea la una din celelalte retete din carte in care era explicata o prajitura inspirata de celebra Pavlova asa ca Jane a rezolvat si aceasta problema. Era de asteptat – asta e o carte de bucate in care sunt explicate dulciurile care trebuie sa fie in “arsenalul” fiecarui patiser amator, bezeaua fiind evident printre ele.

In ceea ce priveste utilizarea directa a cartii in procesul de prajiturit, instructiunile au fost extrem de usor de urmarit si am avut uneori impresia ca formatul e similar postarilor noastre, pentru ca pasii erau explicati cu imagini detaliate. Un exemplu, luat de la reteta de tarta cu lamaie e cel din imagine. Deci daca va plac retetele Atlasul Deliciilor, sunt bune sanse ca o sa va imprieteniti si cu cartea asta.
Am apreciat faptul ca Jane nu presupune cunostinte anterioare – fiecare problema care poate aparea in pregatire este explicata si i se da o solutie. De exemplu, am invatat cum sa reparam gaurile din aluat daca acesta se rupe in timp ce incercam sa il intindem in forma de tarta. Nu mai insistam cu tarta de lamaie, dar ai aici reteta completa, citata direct de la Jane daca vrei s-o incerci. Noi credem ca merita din plin si suntem convinsi ca produsul final va fi cea mai gustoasa explozie de vitamina C pe care ai mancat-o vreodata! Sa continuam sa trecem in revista inca cateva bunatati de la Jane …

Macarons cu menta si ciocolata (*imaginea nu ne apartine, e de pe cakemerchant.com, dar seamana cu cele din carte) care au demistificat celebrul desert parizian. Stilul colocvial al lui Jane ne face sa credem ca nici macarons nu sunt un mister de nerezolvat, dar inca nu ne-am incumetat sa-l incercam. Ne bucuram ca aceasta reteta mai deosebita a fost incadrata intr-o carte pentru incepatori.
Acum daca am trecut in revista cele mai importante 2 deserturi pariziene, sa vedem ce altceva mai e prin carte:

Chec simplu de vanilie (*imaginea e de la preppykitchen.com) – o reteta cu adevarat clasica care nu putea sa lipseasca din carte. Noua ni se pare un pic banal, dar din fericire Jane propune si 4 variatiuni pentru a-l imbunatati.
Desi Jane e britanica, in carte au fost incluse si cateva deserturi tipic americane, dintre care ne-a facut cu ochiul …

Rocky Road – o combinatie de ciocolata cu marshmallows si biscuiti pe care vrem s-o incercam in curand ca sa simtim gustul copilariei americane pe care am trait-o de la distanta, uitandu-ne la TV. (*imaginea nu ne apartine, e de la bbcgoodfood.co.uk)
Din restul de bunatati se remarca profiterolul cu ciocolata, tortul de morcovi, briosele cu afine, prajitura cu caramel, nuci si cafea si cheesecake-ul, dar nu vrem sa va plictisim cu o droaie de imagini.
In afara de asta, ne-a mai placut si modul in care e organizata cartea – primul capitol este dedicat explicatiilor despre ingredientele cel mai des folosite si despre uneltele necesare retetelor in carte. Asa am descoperit ca pentru reusita unei prajituri e important si recipientul in care e coapta – uneori o tava de metal da rezultate mai bune decat una de sticla sau de silicon. Celelalte 4 capitole organizeaza retetele in functie de scopul lor – unele sunt pentru prajituri clasice de savurat in familie, altele sunt mai potrivite ca acompaniament la ceai sau cafea, unele sunt gandite a fi mancate dupa cina, iar restul sunt catalogate drept prajituri mai speciale (pentru sarbatori). Suntem multumiti de varietatea din ea si daca nu am fi fericiti posesori de blog culinar, am putea zice ca nu avem nevoie de alta carte cu prajituri multa vreme de-acum inainte, avand in vedere ca timpul nu ne prea permite sa prajiturim asa de des.
Cartea (in limba engleza) se gaseste pe BookExpress, Okian, pe Elefant.ro sau la Carturesti daca vreti sa o adaugati la colectia voastra.
Care sunt cartile voastre preferate de prajituri? Cum ati depasit frica de prajitureala – invatand de la altii sau din carti? Spuneti-ne in comentarii sau trimiteti-ne sfaturile voastre pe pagina de Facebook sau Instagram!
Vezi si cele mai recente retete adaugate in Atlas aici:
- Gnocchi cu sos de rosii si bacon
- Daal cu vinete si linte
- Pateuri cu nutella
- Curmale in ciocolata
- Cheesecake fara blat
[blossomthemes_instagram_feed]